Țara noastră-i o comoară/ În adâncuri înfundată/ Un Șirag de Școală moartă/ Și prin cârciumi revăsată

Erau zilele când mâncam nuci și urla mama la mine ca eram toată neagră pe mâini! Erau zile când era musai să mă duc mai repede în casă să mă „obișnuiesc cu programul”. Erau zilele acelea când mergeam la cumpărat de adidași noi și mama încerca să resusciteze vechiul ghiozdan. Astea erau zilele de început de septembrie, înainte să înceapă școala, zilele alea care nu îți imaginai că o să mai vină și chiar sperai că 3 luni de vară înseamnă de fapt o veșnicie!
Cred că mă număr printre norocoși. Am avut parte parțial de școală cu predare în limba germană (cls. 1-4), unde învățătoare avea o metodă de predare ... să zicem, mai altfel (că occidentală poate sună mult pentru vremea aia)
Să vă explic: Orice desen, lipit oriunde pe perete, era considerat ”inventivitate”, nu ”neascultare”, așa că puteam lipi ce vroiam, unde vroiam (astfel nicio bancă nu era murdară de desene făcute cu pix sau de versuri din preacunoscutul compozitor Halex Velea). Religia ni se predase dezorganizat, fiind clasă cu elevi evanghelici. Ortodocșii (eu) aveau un loc rezervat ”la români în clasă” dar nu ne-a marcat și nici nu ne-a stresat cineva să luam parte la orele respective (puteam la fel de bine să asistăm la orele evanghelice predate de educatoare). La ora de muzică învățam cele mai tari cântecele, socializam, repetam pentru diverse scenete. Ni se preda matematica în limba germană, la fel istoria României si Geografia.
Aveam bibliotecă de unde puteam lua cărți și responsabilitatea era lege (aveam voie să păstram cartea 2, 3 săptămâni, dar era o mândrie pentru că la vremea aceea nu se găseau ușor cărți in limba germană, mai ales ”la sat”). Ieșeam la tablă zilnic, ni se preda interactiv și cu răbdare. Nu știam ce înseamnă frica de ieșit la tablă, știam că greșeala se corectează, nu se pedepsește și prieteniile făcute în acei ani au durat până în prezent.
Visul nemțesc a încetat odată cu clasa a 5a. Continuarea școlii în limba germană costa, deci nu am continuat școala la oraș, am rămas la sătuc că, doar, doar, se obișnuiește fata!
Dar ce să vezi, că fata este suparată și în ziua de azi! Și nu pentru necontinuarea visului nemțesc, ci pentru primirea nejustificat de urâtă a ceea ce se vroia ”visul românesc”. Transferul în altă clasă e oricum ceva destul de marcant, deși găsisem conexiuni și interese comune încă din primele minute.
Fiind aia nouă, în jur se dezvolta o curiozitate dubioasă, atât din  partea mea (”oare cum e aici?”) cât și din partea colegilor (”oare cum e acolo de unde vine asta mică?”). Astea sunt oarecum dubios de normale.
Dar ce faci când profesorii sunt mai răi decât elevii? Ce faci când ei vor să evidențieze că sistemul lor e mai bun și că ce simți tu e fix 0? Da, nu uit primele zile din clasa a 5 a niciodată, când toți profii vroiau să vadă ce pot, ce am învățat ”dincolo”, în sistemul ăla mult mai bun decât al lor. Câțiva m-au marcat. Cum sa râzi de mine că nu știu să-l fac pe do major? Cum să mă faci de râs in fața acelora care mi-erau necunoscuți râzând că nu fac bine cheia sol? Cu toată sinceritatea, mă cac în do major. Poate sună bine.

Și asta a fost doar profa de muzică.
De ce să facă diferențele și mai vizibile? De ce să nu accepte un sistem nou de predare? De ce să arate că-i cel mai tare? Eh uite, pentru că poate.
Revenirea pe linia de plutire a fost posibilă, dar grea. Și am păstrat ce-am știut că-i mai bun din toate experiențele astea. Dar nu voi povesti niciodată cu drag de anii gimnaziali, în schimb voi lăuda mereu sistemul din școala primară. Așa că să tragă profa de muzică concluziile! :)



Ideea din spatele povestirii cu sunet e că nu e cazul să ne mirăm că vedem din ce în ce mai mulți copii prostănaci. Cum să crească altfel dacă sistemul e ostil? Așa-s românii, percep totul extremist.
Păi cum se împacă gadgetul cumpărat la începerea școlii cu popa care le zice să fie cuminți și să-i asculte pe părinți? V-ați prins? Nici una din ăstea două treburi nu au ce căuta în prima zi de școală. Și asa se vor naște generații de profi frustrați și elevi phrintsi  și phrintzese pentru că valorile elevilor buni se vor pierde în frustrările profesorilor și valorile profesorilor buni vor fi ”ciordite” de cei care scriu versuri de-ale lui Alex Velea pe bănci.