BLOGGER TEMPLATES AND TWITTER BACKGROUNDS

miercuri, 15 februarie 2012

Femeia si cratita

Din cauza/datorită unei discuţii recente de la my (nici pe departe) perfect job şi pentru că mai nou apare un status pe facebook care sună cam aşa:
Femeia a fost facută din coastă...nu din picior ca să fie călcată, nu din cap ca să fie superioară, ci dintr-o parte ca să fie egală... de sub mână ca să fie protejată şi de lângă inimă ca să fie iubită ! asa ca Happy valentine's day!
... aş vrea să cer nişte explicaţii. DA, explicaţii. De fapt să le dau, nu să le cer.


Dar vreau să spulber un mit, o idee, o fraza, o aşa-numită insultă.

De cele mai multe ori când se vorbeşte de femei şi bărbaţi se ajunge inevitabil la "egalitatea între sexe". Din nou, nu despre asta e vorba aici...ci de acel un "deştept" căruia i se trezeşte neuronu să zică "Io, frate, nu-s de acord cu asta. Femeia tre să stea la cratiţă". Poi bine mă geniu lu` mama, normal că stă ŞI la cratiţă, că doar vrea să manânce ceva, sau ai tu bani s-o scoţi toată ziua în oraş?? Aaaa, nu ca aşa ai considera ca e o materialistă. Sau hai să punem altfel problema. Şi maică-ta a fost femeie de cratiţă. De ce? Pentru că la un moment dat te-a hrănit pe tine, pui golaş si flămând. Da, exact. Deci încetează să mai spui chestia asta ca pe o jignire sau ca să pară că tu eşti ăla care ştie să facă ordine în lume. Dacă trimiţi o femeie la cratiţă nu e insulta, pentru că sunt femei/fete care chiar ştiu şi le face plăcere să gătească. Şi când cremvuştiul ăla din pantaloni nu se va mai hrăni cu cărniţă moale de mall, atunci vei avea nevoie de o "femeie de cratiţă" care sa îţi pună ceva pe masă, care pe lângă asta să aducă şi bani în casă ca doar nu eşti tu ultimul fraier care munceşte pentru familie, dar în acelaşi timp să nu fie nici impresionistă cu idei de femeie de carieră... bine mucea, deschide ochii când visezi!

Fetelor, fiţi femei de cratiţă dacă vă chiar pricepeţi, de ce nu? De ce oare barbaţii bucătari sunt sexi, pe când a trimite o femeie la cratiţă e ... hilar?

Eh, lume întoarsă cu susu-n jos... trimite-mă la cratiţă şi mă duc. Şi mă întorc şi ţi-o trântesc în cap.

Poftă bună! ăăăăă O seară bună!


duminică, 29 ianuarie 2012

Despre indragostire si dezdragostire...

Bine v-am gasit in 2012. Cu o tema mult prea dezbatuta si care este element de pornire pentru 90% din piese, filme si articole de reviste imbecile. Ei bine da, e si tema mea de azi: indragostirea. Lasand la o parte toate parerile de pana acum si toate tratatele si articolele din gama "Cat de slab/slaba sunt si nu pot sa imi revin dupa o iubire, sufar si imi vine sa m-arunc de la etaj", va spun sincer ca e de bine sa te indragostesti si apoi sa te desparti. Da, asa e. Cand zice cineva "ai grija sa nu te indragostesti", nu-l asculta. Cum altfel ai putea trece peste fiecare problema zilnica daca nu poti trece peste o despartire? Cum ai stii ce vrei de la un potential iubit pe viata daca nu ai avea parte de despartiri? Cum altfel ai creste daca ai sta lipita de cineva doar pentru ca ti-i frica?



Asa ca... indragostit-va, bucurati-va si cand e cazul, go on.



Pe model OMO (da, detergentul OMO, daca mai stiti de el) : Murdarirea este buna!



Asa spun si eu "Indragostirea este buna!"






SI da, vor mai fi postari pe tema asta. Punct!


sâmbătă, 31 decembrie 2011

Dear 2011....

I wanna thank you for your great offers this year, for giving me the opportunity to meet great people, and some of them became close friends, for giving me the best time next to them, for the great weekend in Rome, awesome week in Brussels, for the amazingly fun summer with crazy beautiful people around and for learning me how to love, for growing a little bit more and learning facts about this crazy-bitchy-fun-hard life.

Just tell 2012 that I'm expecting from him the same behaviour, even more chances to grow and to know, let him know that I'll never give up with what I want and that's why he should know how to create the situations and let me live. Tell him my friends should get luck and health, peace and love, 2012 should not forget any of them.


Thank you 2011!


Love,


Happy Andreea


luni, 28 noiembrie 2011

Ce spui?

Ce spui?
Că nu-s normală?

Ei bine, fetele normale nu fac nimic măreț.

duminică, 6 noiembrie 2011

Pentru tanti

Dragă tanti de la orice ghișeu:




Eu vin la tine să plătesc facturi, adică să îmi fac datoria. Consum, deci plătesc. Deci vin la tine să îmi faci un serviciu pentru care esti PLĂTITĂ. Corect? Nu mă interesează că îți îngheață fundu în minichioșcu ăla petecit, că mănânci pateu la amiază sau că nu îți permiți sacoul ăla cu sclipici pentru cununia lu vecin'ta de la 5. Chiar sunt o insensibilă poate, dar nu mă interesează nici dacă ți-a murit pisica sau ți-o născut vaca un vițel de toată frumusețea sau fiu-to a făcut primul caca la oliță. Eu vin la tine cu factura/cerința respectivă ( și crede-mă, nu vin cu cel mai mare drag din lume, da' trebuie și o fac și punct) și aș vrea să te comporți normal și măcar să mimezi respectul ăla pe care AR TREBUI să îl ai pentru mine. Nu îți cer să îmi zâmbești, că nu cred că e chiar ok să belești fasolea toată ziua în chiosculețul/ din ghișeul ăla nenorocit. Dar nu cred că e cazul să îți expui frustrările în fața MEA pentru că am scris, nu mă interesează. NU ești pusă acolo să pozezi în victimă.


Am să îmi amitesc mereu de profu' de geogra din liceu care a venit la școală la o zi după înmormantarea cuiva foarte apropiat. (Deși avea tot dreptul să nu vină). Și surpriza, a venit cu aceeași seninătate cu care îl cunoșteam. Și asta nu pentru că nu ar fi fost afectat de cele întâmplate. Ne-a povestit sincer că el când calcă pragul unei săli de clasă, e profesor. Toate grijile și frustrarile de OM rămân în afara sălii de clasă. NU, nu am să uit asta niciodată.




Așa că, tantilor, luați aminte. Ca dacă nu am să vin să cer abonament pe 25 urlând și țipând ca arsă și am să fac crize existențiale în fața ghișeului. Punct.


duminică, 16 octombrie 2011

I did it.

Am făcut-o și pe asta. Mai mult de curiozitate. De o curiozitate extraordirară, de fapt. Vroiam să văd dacă zvonurile sunt adevărate.... dacă mă vor durea ochii după, dacă îmi voi schimba concepțiile, dacă oamenii exagerează sau sunt doar invidioși și răi. Ei bine, oamenii nu exagerează. Chiar e dezastru.


Am fost in Banbu'. Și Doamne, cât sclipici! Câtă modă, câtă destrăbălare și craci goi mi-au încântat privirile! Cât solar, machiaj și dantelă pe metru pătrat! Câte rochițe de banchet și bucle făcute cu presa! Ce tocuri impresionante (care evident, nu îți permit să dansezi nicidecum, poate numai dacă ești as în mers pe picioroange), ce funduri celuloase ascunse cu chiu cu vai sub rochițe vaporoase, ce libidinoși de bărbați lângă puștoaice de anu' 1... Sincer, în primele 15 minute m-am simțit ca într-o telenovelă de ultim nivel, unde marmotele alea de actrițe umblă în rochii de gală și prin casă și sunt urmărite de moși cu averi impresionante... Unele scene erau într-adevăr ca din filme de groază, te uitai cu speranța că fătuca nu își va suci ce stiu ce, în încercarea de a impresiona audiența masculină și de a își scoate cât mai tare fundul ascuns sub perdelele (grr, rochițele) de care vorbeam mai devreme... 90 % din fetele de acolo aveau corp superb și atitudine de mahala. Beauty without brains is nothing. Părerea mea.


Curiozitatea mi-a fost satisfacută. Nu mai calc acolo decât dacă vreau să mă mai doară ochii sau dacă îmi doresc neapărat să văd vedete de duzină, îmbrăcate din mall și care încă au impresia că Pamela e divă.


Am și o poză care demonstrează că nu e așa de bine să fii la înălțime dacă nu știi să te mai uiți și în jos din când în cand, să vezi ce ai AGAȚAT ;)








vineri, 7 octombrie 2011

Prima dată

Prima dată când am experimentat, a fost de nedescris, ca pentru fiecare student ieșit de sub tutela liceului și a părinților. Mi se părea fascinant. Când am intrat, mi s-a părut extraordinar, am simțit cât e de strâmt, umed și simțeam un miros necunoscut, cam tot la fel de necunoscut ca și sentimentul care mă încerca. Le simțeam respirția pe ceafă, mâinile pe talie, simțea fiori pe tot corpul și mă fascina tresăritul celor de lângă mine. Era ușor întuneric pentru că toți erau mai mari ca mine. Când a intrat ultimul am simțit că mă sufoc, că mă cutremur și că explodez. Doar că picioarele mele erau fixate, nu mă puteam mișca și simțeam o mână grea și aspră pe umărul meu care nu mă lăsa să mă mișc în voie... O suviță de păr îmi aluneca pe față ... și mă incomoda, dar cine să observe? Fascinația călătoriei tocmai începute era aproape de extaz... Începusem să mă întreb oare cât va mai dura această experiență de o noutate ciudată...


Și apoi m-am prins... va dura tot timpul, cause RATUC never gets old!!!!!